SISTEME ANDON

sistem-andonDenumirea vine din Japonia, unde Andon desemna un semnal de semnalizare la distanţă. În prezent, prin Andon se înţelege un dispozitiv electronic, audio şi/sau vizual, care semnalizează, de exemplu, modul de funcţionare a unui echipament.

Cele mai uzuale dispozitive Andon au trei zone colorate (roşu, verde şi galben) – iar codul culorilor este similar celui utilizat la semafoare. Verde înseamnă că totul funcţionează normal, galben (la care se adaugă de obicei şi un semnal sonor intermitent) semnifică faptul că există o problemă care necesită o atenţie specială – schimbarea producţiei sau mentenanţa planificată, iar roşu indică o situaţie anormală / o avarie. Ca urmare, Andon este un instrument specific managementului vizual, care constă în amplasarea de indicatoare luminoase şi sonore pentru a indica starea de funcţionare a procesului.